SUOC  își propune realizarea următoarelor obiective:

  • respectarea riguroasă a legilor în domeniul salarizării membrilor săi;
  • retribuirea muncii prestate în afara programului de lucru sau a fișei postului;
  • acordarea de sporuri și categorii de salarizare cu respectarea legilor în vigoare;
  • respectarea dreptului la muncă a fiecărui salariat, conform intereselor și pregătirii sale profesionale;
  • aplicarea întocmai a regulamentelor și statutelor în vigoare, privind încadrarea, promovarea, transferarea, eliberarea din muncă și pensionarea membrilor săi;
  • urmărește scoaterea la concurs și ocuparea posturilor vacante, ținând seama de perspectiva acelor posturi și de interesele colectivelor de salariați;
  • participă la elaborarea și avizarea regulamentelor de ordine interioară, a contractelor colective și individuale de muncă;
  • militează pentru respectarea drepturilor membrilor săi de a avea acces liber la toate sursele și formele de documentare interne și internaționale, de a participa, fără nicio îngrădire la reuniuni și manifestări științifice și culturale organizate în țară și în strainătate;
  • urmărește precizarea și respectarea atribuțiilor de serviciu pentru fiecare loc de muncă și folosirea personalului numai în scopul pentru care a fost angajat;
  • promovează și apără drepturile și interesele membrilor săi în direcția îmbunătățirii condițiilor de muncă și de viață;
  • acordă asistență tuturor membrilor săi în conflictele de muncă pe care aceștia le au cu conducerea administrativă;
  • desfășoară activități cultural-educative și sportive și crează condiții de recreere în timpul liber pentru membrii sai.